Text: Adina Baranovschi
Foto: Bogdan Baranovschi

Anul European al Patrimoniului Cultural 2018


Echipa eCoulTour vă propune, de-a lungul multor episoade, o incursiune în muzee vestite din Europa, dar va prezenta și monumente remarcabile, clădiri unicat ori locuri deosebite ale continentului nostru.

Multă lume a auzit/vizitat mari muzee pline de comori ale artei universale – de la muzeele Vaticanului la muzeele Capitoline din Roma, de la instituțiile culturale pariziene (Luvru, Orsay, Beaubourg, Rodin, palatul Versailles) ori altele franceze (muzeele Chagall și Matisse din Nisa, Muzeul Augustinilor din Toulouse, Muzeul Confluențelor din Lyon, Muzeul de Artă din Lille, Palatul Rohan din Strasbourg, Muzeul Toulouse-Lautrec din Albi, Muzeul Champollion din Figeac etc.) la cele italiene (Palatul Vechi și Pitti din Florența, Muzeul Egiptean din Torino, Castelul Sforzesco din Milano ș.a.m.d.), engleze (londonezele Albert & Victoria și Muzeul Britanic, Muzeul Național Scoțian din Edinburgh, Muzeul Kelvingrove din Glasgow), spaniole (casele-muzeu din Barcelona, Muzeul Guggenheim din Bilbao), vieneze (palatele-muzeu Schönbrunn, Hofburg, Belvedere), de la Ermitajul rusesc la Pergamonul german, și lista poate continua mult și bine.
Dar sunt și multe alte muzee de-a lungul și de-a latul Europei, mai puțin cunoscute sau deloc știute, în ciuda valorii datorate exponatelor lor, și pe acestea dorim să le prezentăm într-o serie derulată pe tot parcursul anului.

Acest episod este consacrat muzeului Bagatti Valsecchi, una dintre bijuteriile orașului Milano.

Muzeul Bagatti Valsecchi

Într-un palat de secol XIX aflat lângă Pinacoteca Brera și în plin cartier al modei (Cadrilaterul) se poate viziona o bogată colecție de opere de artă, mobilier și o mulțime de obiecte decorative datând din secolele XV-XVII, ce ornează camere renascentiste una mai opulentă decât alta (cu fresce, gravuri murale, tavane casetate, șeminee și multe alte elemente decorative), reflectând modul de viață al proprietarilor aristocrați la vremea aceea, Fausto și Giuseppe Bagatti Valsecchi, doi frați de la finele sec. XIX care au adunat multe lucruri pentru împodobirea locuinței.

Edificiul a fost deschis publicului în 1994, de atunci, un mare aflux de lume vizitându-l.

Camerele sunt, așadar, deosebite – începând cu Scara monumentală de la intrare cu grilaj forjat și continuând cu Marele Salon (cu decor fastuos, tavan casetat puse în valoare de o mare lustră centrală și mai multe lămpi),…

Camera Valtelineză (cu o superbă podea din marmură și un poliptic de secol XV al lui Giampietrino  reprezentând-o pe Fecioara cu Pruncul), Sufrageria (decorată cu tapiserii de Bruxelles și un șemineu impunător), Galeria armelor și armurilor (adunate din toată Lombardia),…

Sala Bevilacqua (decorată cu o superbă tapiserie originală și conținând o lucrare a pictorului milanez Ambrogio Bevilacqua reprezentând Fecioara cu pruncul), Biblioteca (decorată cu fresce și având în mijloc globuri pământești și celeste datând din 1579, precum și diverse instrumente științifice),…

Camera Roșie (dormitorul matrimonial al unuia din frați, însurat cu Carolina Borromeo, decorat cu un tablou monumental de  Giovanni Bellini datând din 1470), Camera Verde (împodobită cu obiecte liturgice), Sala labirintului (decorată cu bibelouri și cu un splendid ornament labirintic ), Sala frescelor, Cabinetul de lucru etc.

Colecțiile de picturi predominant toscaneze și lombarde, cea de sculpturi, mobilierul, piesele de orfevrărie, ceramica și porțelanurile – toate denotă rafinamentul unor oameni de viță nobilă care și-au dedicat viața colecționării lor.

Cele mai reprezentative lucrări poartă semnătura unor maeștri precum Giovanni Bellini, Gentile Bellini, Lorenzo di Niccolò, Giampietrino și Bernardo Zenale.


Ți-a plăcut?
DONEAZĂ
MULȚUMIM!

Did you like it?
DONATE
THANK YOU!

cropped-logo-mandello-333.png

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.