ALTCULTURE MAGAZINE ֎ 56 ֎ 4/2022 ֎
Ana are mere. Și ce dacă?! (II)
De Ion Bogdan Martin

ECOULTOUR le mulțumește tuturor celor care sunt alături în lupta pentru educație și cultură!

WELLBORN
Sănătatea trebuie să fie o stare continuă!
SOTER

TEXT PREMIAT LA CONCURSUL DE CREAŢIE DRAMATICĂ DESTINAT PIESEI SCURTE  – TEATRUL „REGINA MARIA” – EDIŢIA 2020
M o n o d r a m ă

Scena 3

Holul din fața liftului. Etajul 19


OLIVIA (revenind): Au oprit și serverul. Cel mult mă pot juca, daaa… Candy Bubble Land sau Candy Crush Saga, că domnul Zuckerberg a intrat în revizie!!!

O adevărată saga, da… Mda… Nu mai este nimic de făcut decât să aștept. Nu are rost să mă enervez pentru că-mi pot face un rău și mai mare. Sunt om, nu robot.

Acum eram la cosmetică… Aveam părul uscat, unghiile făcute… Cu unghiile nefăcute, stau blocată la etajul 18… Ce pot face? Să privesc luminile care pavoazează feeric centrul orașului, iar la ora 12 fix să mă delectez cu artificiile, o să-mi fac urări și, într-un final, voi ieși de aici, poate, mai întărită. „Maybe”!

Pe cuvântul meu de nu invidiez oamenii care pot găsi ceva pozitiv în situații limită. Chiar și în coșmarul pe care eu acum îl trăiesc!

Mda, nu te poți lupta cu evidența.

Da, nu te poți lupta, dar omul, din cele mai vechi timpuri, s-a visat atotputernic… Și nemuritor. Ducem o luptă nedreaptă cu timpul.

Totul se mișcă, astăzi, cu o viteză amețitoare. Abia mai putem mânca în tihnă, abia dacă mai putem fi noi, noi cu gândurile noastre, noi cei care am visat a fi. Viața, în secolul XXI este o forfotă continuă, pare un haos, da, dar este unul controlat, și nu de noi. Am devenit un fel de roboți din carne, sânge și oase. O masă amorfă care se lasă dresată cu bună știință și condusă către ce… Cine poate ști care este destinul nostru adevărat?!

Iluminații?

Niște copii! N-au avut jucării când au fost mici și-acum își închipuie că pot da lumea peste cap. Nu, nu mă refer la ei. Este dincolo de ei și de noi. Este ceva izvorât din acele particule minuscule care interacționează prin forța nucleară și se pot regenera în timp și spațiu, reformulând materia…

Hm! Omul…  Ce este omul?

Omul este… Omul este un univers. Unul fantastic, deși poate părea un pleonasm!

În proporție de 94%, acest univers este constituit din trei elemente: oxigen – 61%, carbon – 23% și hidrogen – 10%.

Mda, dar poate tocmai cele șase procente rămase conferă minunea. Acel procent mic, de doar 6%, este alcătuit din zeci de elemente în proporții distincte care s-au îngemănat într-un mod uimitor, făcând astfel ca în prezent să fim înzestrați cu toate lucrurile uimitoare pe care le are de oferit Măria Sa Omul.

„Măria Sa Omul”! Ce frumos sună?! 

Acel procent de 6% este speranța! Reprezintă visele și idealurile omului, spiritul, năzuințele și capacitatea sa de a crea frumosul în stare pură! Acel 6% este tocmai înverșunarea pozitivă de a nu ne lăsa dresați și conduși. De a fi… omul OM.

Poate că aberez! (Privind ceasul.) Ce mai trece timpul! Lumea, acum, se gătește, gazdele fac ultimele aranjamente, pun friptura la cuptor, să fie caldă pe masă…

Tobă, cârnați…

(Oftând.) Șorici, caltaboș, sarmale…

Piftie, salată de boeuf…

Cozonac, cremă de zahăr ars cu vanilie…

Iubitului meu nu-i place cu vanilie… Ok, facem fără!

(Se ridică brusc și merge la ușa liftului, apăsând butonul și bătând cu pumnii)

Dați-mi drumul! Sunt un om cu… Cu „un procent de 6% alcătuit din zeci de elemente în proporții distincte care s-au îngemănat într-un mod uimitor – nu-i așa? –, făcând astfel ca în prezent să fiu înzestrată cu toate lucrurile uimitoare pe care le are de oferit omul.”    

VOCE ROBOT: Lift defect. Vă rugăm reveniți! Elevator fault. Please come back! Lift defect. Vă rugăm reveniți!

OLIVIA: Mulțumesc! (Repezindu-se în ușa liftului.) ’Tu-ți liftul mă-tii și pe toți cei care au contribuit la starea mea de fapt! Am coborât nivelul și am fost prea directă, cred! Atunci, mai soft… Băga-mi-aș… piciorul! Așa e mai bine?

Stările alternează. Sper să n-o iau razna de tot!

Alternează, ce să facă și ele, că d-aia sunt stări! Fantastic! S-a făcut ora 9. De fapt, 21! Cred că prietenul meu a sunat deja la poliție… S-ar putea să am noroc, să mă caute și, pe ultima sută, să petrec Revelionul cu… Cu un pahar de șampanie și o felie de tort, să uit de întreg calvarul acesta.

Hm!… Unii nu l-ar numi calvar. Optimiștii extremiști (sic!)!!! Bine, nu-l mai numesc calvar! Să zic că este o încercare care mi-a fost dată, nu știu de către cine, pentru a-mi testa rezistența psihică și fizică.  

Mda, cine știe?! Am pomenit mai devreme despre bunătățile care stau pe masa de Revelion și mă cam încearcă stomacul…

Okay! Să merg prin departament să caut prin sertare și frigidere…  Or mai fi ceva resturi! Who knows?! (Iese.)

Ana are mere. Și ce dacă?!
Ana are mere. Și ce dacă?!

Scena 4

 Revine, pășind abătută, cu două pungi.

OLIVIA: Cam săracă recolta!

A fost secetă anul acesta. Stai un pic! (Iese și revine imediat cu o măsuță de birou și un scăunel.) Să le pun pe masă, e mai civilizat așa. Să vedem ce avem…

O pungă, plină pe jumătate, cu sticks-uri… Nu prea sunt sănătoase, dar… În situația dată… Aur curat. Mai am aici o pungă cu vreo șapte-opt covrigei cu susan.

O cutie de compot de ananas. Uite și o ciocolată neîncepută! Să vedem ce mai avem!

Două iaurturi cu căpșune, un borcan de gem de afine…

Îmi plac afinele!

Uite, mai este și un lollipop…

„Ăsta se suge cu talent!” Asta ar spune logodnicul meu. El cu observațiile lui sexoase… Uneori chiar suburbane, dar așa sunt chirurgii. Au glume mai… Mai dure și nesărate. Pe unele doar ei le înțeleg. Iar aia cu sternocleidomastoidianul… Mă rog! Dar cel mai mult îmi place când îl spune p-ăla cu vaca… „Cică o fată stătea pe malul lacului și mulgea vaca. În apă se vedea invers…” În fine, unii râd, alții…  

(Privind ceasul.)  S-a făcut 22:30… Ultimele retușuri vestimentare și adevăratul test sub presiune: nebunia cu așteptatul la comanda pentru taxi…

Logodnicul meu a mai mers o dată la toaletă… Eu, speriată de ce-am văzut în oglindă și enervată, hotărăsc, în ultima clipă, că nu aceea este rochia care mi se potrivește, că am mai fost cu ea undeva unde era și soția prietenului logodnicului meu, aia care face tot timpul figura cu nasul, când râde ca scroafa… (Grimase, se amuză – improvizație.) În fine, a venit taxiul, dar vreau să merg și eu la toaletă…

Și nu ca să fac pipi.

Ci pentru că mi-am uitat rujul în cutiuța de la pasta de dinți care a căzut sub mașina de spălat, pe care logodnicul trebuie s-o miște din loc, numai bine să i se descoasă pantalonii între picioare și să se schimbe în treining și să nu mai vrea să meargă nicăieri… Dar, după insistențe repetate, cedează, își pune pantalonii de la costumul de acum doi ani… Care nu prea mai corespund măsurii, trage de fermoar, se rupe, eu sar imediat în ajutorul lui, și îi prind betelia cu un ac de siguranță mare pe care i-l înfig, cu spirit de răspundere, adânc, în buric și… Și țipă, și urlă, și…

Și pleacă taxiul, că s-a săturat s-aștepte o oră! Mergem pe jos că-i aproape, trei kilometri (sic!), dar eu am pantofi de firmă, cu toc înalt și platformă, așa că iubitul mă ia în cârcă și… Și calcă greșit, alunecă…

Și?

L 4 – L 5.

Mutare ca la șah!? Da’ s-a dus dracului coloana vertebrală!

Discopatie lombară acută. Rămas blocat, sunat 112, venit „Descarcerarea” după o oră și jumătate, făcut Revelion la spital, cu mai mulți oameni ai străzii, care s-au amuzat teribil că logodnicul meu avea la betelia pantalonilor un ac de siguranță decorativ, cu fulgi roșii și mărgeluțe albastre… Asta găsisem la repezeală.

(Amuzându-se copios.) Roșii și… și albastre. Un om al străzii l-a întrebat: „Ești… stelist, domnule!?” Nu… Pe cuvântul meu, chiar așa a fost. Doamne, ce-am mai râs! S-a supărat el, dar i-a trecut… I-a trecut după ce a băut o sticlă de whiskey în primul bar ieșit în cale. Ăsta a fost Revelionul 2019!!! Iar acum…

(Merge la lift și dă șuturi în ușă.) Și, mama mă-sii de lift, că nu mai vine odată! Alo! Mă aude și pe mine cineva?! (Apasând butonul.) Vreau să ies de aici! Vreau să…

VOCE ROBOT: Lift defect. Vă rugăm reveniți! Elevator fault. Please come back! Lift defect. Vă rugăm reveniți!

OLIVIA: Calmează-te, Olivia, se va rezolva cumva! Liniștește-te! În fond, este doar o noapte! Și mâine noapte poți petrece, și poimâine… Dacă iubești viața și știi să te distrezi, poți face Revelion din fiecare noapte.

Mda… Este 11 și cinci. Se servește antreul…

Un păhăruț de whisky… Single malț!

Un mușchiuleț de porc tras la tigaie, umplut cu terină de rață canadiană, stropit cu sos de hrean și muguri de pin…

Doamne, ce imaginație bogatăăă! Parcă aș gândi cu stomacul!!!

Adevărul că am văzut la Jamie Oliver. Apropo de mâncare… În biroul șefului n-am fost…

La secretariat, cu cântec, înainteeee…. marș!

Iese. Se aud zgomote, uși etc. Revine cu brațele pline.

OLIVIA: Șefu-i șef! Altă viață! Mușchiuleț afumat… Un pahar cu Salată ’a la Russe’…

Oooo… Ăsta este chiar dezmăț: o sticlă de șampanie franțuzească. Incredibil!

Șefu’ se respectă, ce vrei?

Salam spaniol, cârnăciori afumați cu scoarță de prun asiatic, scrie pe etichetă, și… În cutia asta… Un tort! Mic, dar tort.

Ciudat! Că doar nu sărbătorea Revelionul la serviciu!?

Numai finețuri! Gata, nu mai mor de foame și am provizii pentru… Pentru… (Fuge la ușa liftului.) Liftu’ mă-tii!

VOCE ROBOT: Lift defect. Vă rugăm reveniți! Elevator fault. Please come back! Lift defect. Vă rugăm reveniți!

Ana are mere. Și ce dacă?!
Ana are mere. Și ce dacă?!

OLIVIA: Mai sunt zece minute. Oare ce-or spune prietenii noștri?!

Sunt supărați și triști. Cred că i-am părăsit subit… Nu vreau să le mai răspund la telefon, iar eu fac Revelionul în altă parte cu altcineva.

E o variantă. Dar mai multă încredere n-ar strica!

Și ei, ca și mine, au așteptat această noapte dintre ani, cu speranțe, cu vise, cu bucuria unui nou început.

Mai sunt șase minute…

Șase minute, 6%… Să mă pregătesc să întâmpin noul an. (Desface cu zgomot sticla de șampanie.)

Ce sens are să mai torn în pahar, doar sunt solo! Beau direct din sticlă, ca băutorii de „profesie” (sic!).

Așa, acum… eu vreau să țin un toast! (Trage o dușcă.) Pfuu!… Franțuzească, deh! Mi-a ieșit pe nas!

Toastez pentru… Toastez pentru tine, Olivia! Adică, pentru mine. (Trage din nou o dușcă zdravănă.)

Să-mi trăiesc!!!  

Atunci când doresc ceva cuiva, când fac o urare, vreau să simt că urarea mea este bine primită și simțită, pentru că urarea mea este sinceră, din inimă. Nu pot să fiu falsă… Să mă privesc în ochii… cu ochii minții.

(Cu un aer solemn, ridicând sticla.) Olivia, draga mea, îți doresc să fii iubită, admirată și invidiată! Să iubești doar pe cel care are încredere în tine și să ai succes în tot ceea ce întreprinzi! Atât. Ceva banal, nu? Și… la mulți ani fericiți!

La mulți ani și ție, iubitule! Îmi pare rău de ce s-a întâmplat, eu… Îmi pare rău!    

(Privind ceasul de perete.) Nouă, opt… șapte, șase, cinci, patru, trei, doi, unuuu… La mulți aaaani! Mulți ani triască! Mulți ani trăia…

Dragostea… Ah, dar stai așa! O colegă de a mea… Numai o clipă! (Iese și revine imediat.) O colegă are un radio mic cu căști, scot căștile și… (Umblă la radio și găsește un post cu muzică.)

Dacă-i bal, atunci… Revelion să fie! Auzi… Beatles… „Michelle”

Michelle, ma belle
These are words that go together well
My Michelle
Michelle, ma belle
Sont des mots qui vont tres bien ensemble
Tres bien ensemble
I love you, I love you, I love you…

Tres bien ensemble…”  

Vreau să beau! În seara aceasta este Revelionul! Vreau să beau, să-mi amorțească simțurile și să uit… Să uit că nu sunt cu… Că nu sunt cuuu…

Lumea se distrează acum! Cuplurile se sărută sub vâsc, își pun dorinți…

Dansează, spun glume…

Și mănâncă! Parcă și mie mi s-a făcut foame!

Pentru că n-am sarmale și nici murături, eu zic să încep cu mușchiulețu’! Nașpa e că n-am pâine. Dar eu nu mai mănânc pâine.  

A venit și… 2020!

A venit. Trebuia odată ș-odată să vină. „E pour si muove.”

 „…si muove”, da. Bun mușchiulețu’! (Gustând din toate.)

Da, nu-i rău. Dar nici salata nu e rea, este chiar proaspătă.

E în termen, m-am uitat pe ambalaj.

Hai noroc, Olivia! Noroc și la mulți ani! „Oau, dar arăți tare bine în rochia asta! Îți place? Mi-a adus-o iubitul din Dubai”!!! Chestii, trestii… Ca între femei.

Ana are mere. Și ce dacă?!
Ana are mere. Și ce dacă?!

Mulți dintre invitați au adormit pe fotolii, gazda a început să strângă și să se închine de cum arată bucătăria…

Alții sună deja după taxiuri… Tortul! Am uitat tortul.

Așa e! (Desface tortul și ia cu mâna o căpșună.) Tort „Diplomat” cu frișcă naturală, kiwi și căpșune. Îmi place la nebunie!

(Înmoaie căpșuna în frișcă și și-o apropie de buze. Se masează ușor cu ea, contur, după care o mușcă încet de tot.)  A fost mai gustoasă așa. Ca orice lucru pe care îl obții din greu, cu atât satisfacția este mai mare.

Pe dracu’! A fost o scenă sexy în toată regula.  

Cortină muzicală

OLIVIA: Eu, cu iubitul meu ne-am cunoscut la… Ne-am cunoscut la a un concurs de miss…

Eram concurentă, iar el era în staff-ul de organizare… Avea grijă să nu ne lipsească nimic. Am ocupat locul trei! Și nu datorită lui. S-a întâmplat ca la finală, fosa orchestrei, de la teatrul unde se ținea concursul, să fie acoperită cu o pânză mare pentru a escamota golul și a da mai bine la imagine. Noi fuseserăm avertizate, dar, din cauza emoției, am uitat, iar la ultima linie am făcut un pas în plus și…

Baaang!…

Direct cu curu-n toba mare. M-am lovit la cap și la coaste, căzusem de la vreo doi metri. El a sărit, m-a ridicat, m-a dus la cabinetul medical, m-a condus acasă… A doua zi m-a sunat, a treia zi la fel, a patra zi…

A patra zi m-a luat de-acasă… A cincea zi… nu m-a mai adus acasă!!! Și suntem de șapte ani împreună.

Ceee?… De șapte ani?! Și în toată această perioadă nu a avut timp să…

Să ce?

Să mă ceară de soție?!  

Nu că e bărbat mișto. Și-mi face toate poftele. Un bărbat de toată isprava.

Vorbesc ca să-mi treacă frica. D-aia și vorbesc întruna! Sunt singură și…

De ce mi-e frică cel mai mult?

În afară de infinit, cel mai mult mă tem de întuneric. Dar numai atunci când sunt singură. Când sunt cu cineva, uit de ea. De frică. Bine că măcar lumina funcționează.

Auzi, din nou Beatles!

Din copilărie, am teama asta de întuneric, când jucam „de-a v-ați ascunselea”, m-a încuiat frate-miu în debara… Trei ore, nu mai mult!!!

Și, totuși, copilăria! Ce frumos a fost! Of, Doamne, ce-a mai trecut vremea, parcă mai ieri…

Copilăria… Cea mai frumoasă etapă din viața unui om. Regatul Copilăriei este fără seamăn pe lume. Da, am făcut multe boacăne… Tata, săracu’ tata, ce mă mai dojenea și tot el, după aia, mă lua în brațe, mă așeza în poala lui și îmi cânta la chitară… (Privind în sus.) Iartă-ma! (Scurtă pauză – improvizație.) Nu, nu am fost un copil cuminte, deși eram naivă și mă lăsam pradă lecturilor… Visam cu ochii deschiși… Poate c-am visat prea mult!

Heee… Uite, s-a făcut ora unu.

Petrecerea este în toi. Confetti…

Muzică, dans… (Radioul difuzează o piesă blues.) Dansezi?

Ce?! Eu… Eu cu mine! În fine… (Își pune brațele în jurul taliei… Improvizație, dans.)

Îmi plac blues-urile. Au o încărcătură emoțională profundă… Merg până în străfundul sufletului… Visare, dorință, introspecție… Blues-ul te face mai bun.

Ssst! (Dans, preț de 20-30 de secunde.)

Cortină muzicală

„Ce-a fost asta?

Asta e! (Luând distanță.) Nu te poți abține. M-ai înghiontit, asta ai făcut.

Măcar puteai să-ți îndepărtezi corpul, să nu-ți simt… Să nu te simt. Chestie de nunață. Dar tu nu, te împingeai și mai al dracu’.

Te-ai excitat, știu dragul meu, dar nu trebuia să te bagi în sufletul omului!   

Gata, nu vreau să te mai aud! Ssst! Ascultăm muzica”…

Cortină muzicală

S-a făcut ora 3!

Unii deja s-au îmbătat.

Femeile își maschează pantofii cei noi sub masă și își masează monturile…

De la ora asta se dansează numai blues.

Cupluri, care abia s-au cunoscut, transpirate, se lipesc strâns unul de celălalt…

Bărbații sunt excitați…

Parcă numai ei! Și… Și hotărăsc brusc să se retragă în camerele unde pot găsi un pic de intimitate… Noroc că nu sunt prea multe camere!!!

Adevărul că este nevoie și de ceva care să inflameze și să declanșeze acea scânteie, fiorul dragostei… Să releve adevărata trăire. Din cauza vitezei cu care se trăiește, în viața de zi cu zi, am devenit mai reticenți, mai rezervați… Uităm sensul adevărat al vieții, metafizica unei relații bazate pe… Bazate pe iubire. Pe iubire și pe încredere. Noi n-avem nevoie de subzistență în relația de cuplu. Trebuie să trăiești cu intensitate sentimentul iubirii și să-l întorci înzecit către celălalt. Foarte mulți, acum, au ajuns să trăiască prin intermediul Internetului – Facebook-ului, acolo este închipuită toată aventura lor diurnă și nocturnă, fără like-uri nu mai pot concepe astăzi viața. Like-uri și selfie-uri. Este trist.

Ana are mere. Și ce dacă?!
Ana are mere. Și ce dacă?!

Revelion… Încă. Este ora 5.

Toată lumea sună după taxiuri.

Femeile fac cu rândul la toaletă să-și aranjeze machiajul…

Rochiile parcă nu le mai încap…

Iar bărbații, ghiftuiți, își pun ace de siguranță la betelia pantalonilor și zâmbesc întruna. De la băutură, nu de altceva!

Brrr!… M-a cam luat cu frig.

Doamne, ce noapte! Unde o fi iubitul meu acum? O dormi?! M-o căuta…  Dar eu… Eu sunt logodită, nu?! (Se ridică și începe să alerge, în cerc, pe lângă perete.)

Și radioul de ce s-a oprit?! (Îl repornește.) 

Eu sunt logodită… Cu Doru, da. Sunt logo… Oare mai sunt?! Aceasta este o întrebare shakespeariană.  

Este aproape 6. Noaptea de Revelion este la final.

Câte un amețit, mai îngână un cântec de pahar… (Fond sonor „Un cântec de pahar”,   se filează ușor.)

Muzică lăutărească adevărată, frate, nu porcăriile alea de manele!!! Gazda strânge sticlele de șampanie de sub scaune și numără găurile din fața de masă făcute de artificii…

Ce ți-e și cu Revelionul ăsta!? Așteptăm atâtea și atâtea de la el… De parcă ar putea să ne îndeplinească toate dorințele, cât ai bate din palme… În fond, este o noapte ca oricare alta, numai că te ghiftuiești în draci și îți pui sănătatea pe butuci.

Și ce fond muzical? „To the end of love…”, Leonard Cohen…

(Merge la lift, apasă pe buton.) Tot nu i-au dat drumul. Sper să nu stau câteva zile și nopți p-aici, că mă găsesc moartă de foame.

VOCE ROBOT: Lift defect. Vă rugăm reveniți! Elevator fault. Please come back! Lift defect. Vă rugăm reveniți!

OLIVIA: Să mă așez!

Îmi plac versurile melodiei… „To the end of love…” În liceu, ca orice adolescent, am cochetat un pic cu poezia. Pregătisem și un volum… Acum… Nu mai scriu demult.  

Se spune că oamenii care scriu poezie sunt oameni cu suflet frumos, calin. Oameni care știu să iubească și să se dedice celuilalt.  

Așa și? Și ce-o să fac după ce voi ieși de aici?

Voi merge acasă, voi face un duș și voi dormi trei zile. Fără pic de poezie!!!

Și iubitul… Doru?! Logodnicul… Doru, cu-ale lui doruri multe!!!

Da, pentru că eu sunt logodită. Oare mai sunt?! Oare, după această noapte, inexplicabilă pentru el…

Nu știu, sunt ușor confuză. Culmea! Parcă mi-aș dori să nu mai ies de aici. Destul de ciudat, nu?

„To the end of love…”  (Zgomot de lift în mers.)

Ce?

Liftul!? Pe bune? Și cât l-am așteptat! Mă simt eliberată, dar, întrucâtva, tristă. (Se deschide ușa liftului.)

VA URMA



ACASĂ

Îți place ce-am făcut până acum?
Ajută-ne să mergem mai departe, cu atât cât poți.
Leu cu leu s-a construit Ateneul.

Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI – RO46INGB0000999911598179, ING Bank, RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania

Did you like it? DONATE NOW!
THANK YOU!

De citit în limba română:

Readings in English

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.