ALTculture 02/2020 - De ce ne urăsc Ei pe noi, românii? (4) De Eugen Matzota Spuneam în primul episod al acestui serial că au existat mereu oameni care conduc România prin diferite funcții și mijloace, oameni care îi urăsc și disprețuiesc pe cei aflați la mâna lor. De ce fac asta? Simplu: PENTRU CĂ-ȘI POT PERMITE! Țin neapărat să subliniez că aceia ce ajung sus de tot, trecând peste cadavrele noastre vii, încă, nu e nevoie să ne urască. Nu. Ei pot doar să ne disprețuiască. Au și motive. Ei sunt șmecheri, noi, turma de fraieri. Ne duc de nas, folosind, desigur, tehnici cunoscute de manipulare, și se bazează exact pe efectul de turmă. Dacă nu ne împing de la spate, atunci ne vor conduce fluturând cu mândrie bine jucată ba drapelul românesc, ba pe cel sovietic, ba pe acela al Uniunii Europene, de la o vreme-ncoace. Desigur, chiar cu puțin înainte ca noi să cădem în prăpastie, ca oile sau ca școlarii din filmul ”The Wall” (Pink Floyd, pentru cei care-au uitat sau n-au știut niciodată), se vor apleca să-și lege șireturile.
ALTculture 01/2020 – De ce ne urăsc Ei pe noi, românii? (3)
ALTculture 01/2020 - De ce ne urăsc Ei pe noi, românii? (3) De Eugen Matzota Spuneam în primul episod al acestui serial că au existat mereu oameni care conduc România prin diferite funcții și mijloace, oameni care îi urăsc și disprețuiesc pe cei aflați la mâna lor. De ce fac asta? Simplu: PENTRU CĂ-ȘI POT PERMITE!
ALTculture 12/2019 – De ce ne urăsc Ei pe noi, românii? (2)
ALTculture 12/2019 - De ce ne urăsc Ei pe noi, românii? (2) De Eugen Matzota Spuneam în primul episod al acestui serial că au existat mereu oameni care conduc România prin diferite funcții și mijloace, oameni care îi urăsc și disprețuiesc pe cei aflați la mâna lor. De ce fac asta? Simplu: PENTRU CĂ-ȘI POT PERMITE!
ALTculture 11/2019 – De ce ne urăsc Ei pe noi, românii?
ALTculture 11/2019 - De ce ne urăsc Ei pe noi, românii? De Eugen Matzota Acest scurt articol este doar o avanpremieră la cel din numărul viitor, cel dedicat Revoluției din 1989. Știu, mulți ar spune Evenimentele din decembrie, poate și pentru a șterge memoria celor care au murit atunci ca noi să putem vedea acum cum cineva se bucură și zâmbește larg.
ALTculture 10/2019 – Diavolul și fulgii de nea
ALTculture 10/2019 - Diavolul și fulgii de nea De Eugen Matzota În principiu, într-o societate normală, una care crede în educație, în școală, ne alegem pentru copiii noștri cele mai bune școli. Știm că acolo trebuie să fie cei mai buni profesori, care să scoată un om deosebit din copilul nostru, care e oricum cel mai deștept din lume.
ALTculture 9/2019 – Cultura la țigani
ALTculture 9/2019 - Cultura la țigani De Eugen Matzota Ei, titlul era mai lung și suna cam așa: ”Cultura la țiganii de români.” Desigur că unele urechiușe mai delicate, mai neo-marxiste, ar putea fi oripilate.
ALTculture 8/2019 – Vedere din turnul de fildeș
ALTculture 8/2019 - Vedere din turnul de fildeș De Eugen Matzota