Grigorie cel Mare sau trăirea romană cu puțină însuflețire creștină De Mădălin Matica Este eronat a-l judeca pe Grigorie Dialogul în afara timpului său. Ceea ce pare evident din punct de vedere istoric este o slăbiciune a lucrării sale „Cartea Regulii Pastorale”. Îndepărtându-se de o lucrare spirituală sau, măcar filosofică, Grigorie Dialogul propune un nou modus vivendi pentru o Romă care se prăbușește în sălbăticie. Suferința lui este evidentă și clar exprimată, pentru că sub ochii lui, fiul al unui senator roman, Roma ajungând de la faimosul S.P.Q.R. la „Destructae urbes, euersa sunt castra, depopulati agri, în solitudine terra redacta est… Quia enim senatus deest, populus interiit, et tamen în paucis qui sunt dolores et gemitus cotidie multiplicantur, iam uacua ardet Roma”(Omilia despre Ezechiel).
Despre Marele Han, Gingis Han
Despre Marele Han, Gingis Han De Mădălin Matica Deși în întreaga lume și în toate lucrările numele Gingis Han îl desemnează pe cel care a pus bazele Imperiului Mongol, numele acestuia era Temugin. El s-a născut în anul 1162, fiind fiul lui Iesughei, conducător al clanului kiyat al tribului borgighin și al Hoelun. Abia în anul 1206, în cadrul unei adunări a triburilor aflate sub ascultarea sa (un kurultai), el a fost proclamat „conducător universal” – „Tchingis Qaghan”. Omenirea însă îl va ține minte ca fiind marele Gingis Han.
Castrul roman de la Hinova
Castrul roman de la Hinova De Mădălin Matica Descrierea seacă sună astfel: „ RO297 | Hinova | Hinova | Hinova Moesia Înferior Castru legionar | Datare: 270 – 400 Selectat: Da | Criterii:1, 2, 3 Întegritate: Fort/quadriburgium este cercetată integrală partea ce nu este suprapusă de altă locuire. Autenticitate: Foarte bine păstrat, lucrări minore de restaurare, grad de autenticitate ridicat.” Sau „ [...] 26A0032| sat Hinova, comuna Hinova (lângă pichetul grănicerilor) | Castrul roman de la Hinova; Epoca romana târzie, sec III-V”
Cultura Gumelnița
Cultura Gumelnița De Mădălin Matica In acest eseu îmi voi îndrepta atenția asupra unei statuete aparținând culturii Gumelnița, „Statueta cu vas pe cap”. Piesa a fost descoperită în anul 1963 în zona șantierului arheologic Măgura Gumelnița și este unica în istoria neo-eneoliticului european.
Un măr al discordiei între Moldova și Muntenia
Un măr al discordiei între Moldova și Muntenia De Mădălin Matica Fragmentul pus în discuție este o concluzie pe care istoricul Șerban Papacostea îl aduce capitolului "La începuturile statului moldovenesc. Considerații pe marginea unui izvor necunoscut".
ALTculture 1/2021 – „Reforma monetară” a legilor lui Lycurg din perspectiva conceptului de Lege a Spartei
ALTculture 1/2021 - „Reforma monetară” a legilor lui Lycurg din perspectiva conceptului de Lege a Spartei De Mădălin Matica Ploutarkhos, istoric, scriitor și moralist grec, exponent al curentului aticist, personalitate de seamă a culturii Greciei Antice este autorul pe al cărui text îmi argumentez aceasta digresiune. în lunga-i viață (81 de ani – 46 d.Hr| 127 d.Hr), a creat o vastă operă, reunită în anul 1296 de către Maximos Planudes în două mari culegeri: Moralia și Bioi Paralleloi. Asupra unui pasaj din această ultimă culegere îmi voi îndrepta atenția, mai exact asupra Vieții lui Lycurg. A fost folosită traducerea în limba română: Plutarh, Vieți Paralele, traducere, notă introductivă, notițe introductive și note de prof.univ. N.I.Barbu, Editura Științifică, București. Fiind unul dintre istoricii cei mai cunoscuți ai Greciei Antice este inutil a insista asupra personalității acestuia sau a „încadrării în contextul istoric” a autorului, iar vastele efecte în timp a scrierilor sale au făcut subiectul multor lucrări de specialitate (dar și a multor deviații care exagerează impactul său asupra scriitorilor perioadei Renașterii și Iluminismului).
ALTculture 12/2020 – Iluzia tinereții. Leonidas.
ALTculture 12/2020 - Iluzia tinereții. Leonidas. De Mădălin Matica Cu toții cunoaștem povestea regelui-eroul al Spartei, Leonidas. Un sacrificiu care a marcat nu doar istoria Greciei antice, dar și istoria și devenirea întregii culturi europene, până în zilele noastre. S-au scris sute de cărți despre puterea sacrificiului, despre cei 300 de spartani care au luptat și murit pentru a apăra Atena, Europa și spiritul liber, născător de democrație și libertate, reprezentat în acel moment de măreața Grecie.