ALTculture 5/2019: SCADENȚA, de Horia Liman

ALTculture 5/2019: SCADENȚA, de Horia Liman

De Adrian Mac Liman

Cuvânt înainte

Ar fi extrem de dificil să se știe ce i-a trecut prin minte lui Horia Liman în acea însorită zi de mai când brancardierii de la Salvare l-au împiedicat să sară pe fereastră de la biroul său din Piața Scânteii. A fost și a rămas un mister neelucidat pentru noi, familia sa, pentru medicii care l-au îngrijit timp de câteva luni la unul din cele mai bune spitale din București.
Diagnosticul oficial a fost surmenaj.

Advertisement

ALTculture 1/2019 – Lecțiile neînvățate ale istoriei

ALTculture 1/2019 - Lecțiile neînvățate ale istoriei

De Eugen Matzota

Victoria lui Stalin împotriva lui Hitler, ajutat copios de americani, ne aduce comunismul.

Cultura sovietică inundă imediat România.
Regele Mihai este alungat din țară în urma complotului dintre sovietici și adunătura de profitori cumpărați sau nu, trădători de țară, de fapt.

Erau comuniști, adică puneau Patria pe ultimul loc, înainte fiind ”Internaționala”, cum e acum ”globalizarea”.

ALTculture 1/2019 – Cultura? Păi, Securitatea, cine să fie de vină?

ALTculture 1/2019 - Cultura? Păi, Securitatea, cine să fie de vină?

Eugen Matzota în dialog cu Dr. Viorel Roman

Am scris în editorialul din ultimul număr pe 2018 al revistei ALTculture despre influența pe care o are Securitatea lui Ceaușescu chiar și în zilele noastre asupra României, asupra vieții cotidiene, asupra culturii, că acesta ar fi domeniul care ne interesează pe noi aici.
Ideea de a scrie azi despre Securitate e ciudată, ”weird”, cum se spune, mai ales în domeniul culturii și, eventual, al educației. Pe vremea comunismului, da, avea un Dumnezeu, dar acum?

ALTculture 12/2018 – Securitatea și cultura de azi

ALTculture 12/2018 - Securitatea și cultura de azi

De Eugen Matzota

”N-am înțeles încă fobia antisecuristă. Ce-i rău să-ți  servești statul?

Eu, care am trăit mai mult în Occident decât în țară, am cam pierdut sensibilitatea, ingeniozitatea, fantezia de la Porțile Orientului.”

Așa-mi spunea un prieten plecat de mult timp din România, care nu înțelegea de ce unii dintre noi mai văd norul Securității pe cerul aparent liber al Patriei.

Încerc să-i explic cum se vede dinspre noi, cei rămași aici…